joi, 31 martie 2011

SCURT ISTORIC AL MUZICILOR MILITARE

Obârsia muzicilor militare se regaseste sub diferite forme, în timpuri mult mai vechi. Cronici românesti si straine, scrieri, studii, alte izvoare referitoare la istoria noastra, consemneaza existenta în ostile pamântene a unor cete de buciumasi, surlari, trâmbitasi si tobosari.La 1 iulie 1831, prin Regulamentul Organic ia nastere la Iasi, în cadrul “Strajei Pamântesti”, prima fanfara militara, atestata odata cu aparitia celor dintâi regulamente militare, în care sunt consemnate prevederi privind prezenta si numarul ostasilor muzicanti.

În oastea lui Mircea cel Batrân, existau trompeti si tobosari.

În timpul lui Stefan cel Mare, trâmbitasii si buciumasii erau prezenti în clipele grele de lupta (Grigore Ureche).

Prezenta ostenilor muzicanti o aflam si în oastea lui Mihai Viteazul, la a carui intrare triumfala în Alba Iulia era prezenta si “… o banda de muzica ce se compune din opt trâmbite care, cu multa armonie, modulau tonurile lor de tot atâtea tobe de otel, de un bun numar de flaute si fluiere”.

Se impune a fi amintita, contributia vestitului boier Dinicu Golescu, cel care pe propria cheltuiala, a constituit o formatie instrumentala alcatuita din 12 instrumentisti. Ei au facut parte din oastea lui Tudor Vladimirescu, iar câtiva ani mai târziu au reprezentat nucleul primei muzici militare din Tara Româneasca.

În 1830 este înfiintata Armata Nationala permanenta, numita de contemporani “Straja Pamânteasca”.

Pasul hotarâtor în constituirea formatiilor de muzica militara s-a facut odata cu înfiintarea acestei “straje pamântesti” în Moldova si Valahia.

În primavara anului 1831 au aparut cele dintâi regulamente militare în care sunt consemnate prevederi privind prezenta si numarul ostasilor muzicanti care intrau în componenta celor trei regimente înfiintate în 1830 în Tara Româneasca.

Deci, începând cu anul 1831, în documentele de constituire si angajare a efectivelor armatei sunt prevazuti si “muzicantii”, fapt ce atesta atentia acordata de oficialitatile militare acestei categorii de ostasi.

În anii ce au urmat, muzicile militare au constituit o prezenta permanenta la sarbatori nationale, manifestari social-politice, culturale si nu în ultimul rând, în momentele fierbinti ale zbuciumatei noastre istorii.

În tumultul revolutiei de la 1848 din Tarile Române, fanfarele erau prezente în mijlocul poporului amplificând entuziasmul acestuia pentru realizarea idealurilor avansate ale vremii.

Anul 1848 ne-a lasat si un document de o deosebita importanta pentru istoria muzicilor noastre militare si începuturile creatiei românesti de fanfara. Este vorba de prima partitura generala de fanfara descoperita pâna în prezent: marsul “În numele guvernului” compus de ofiterul Pascu Purcarea din muzica Stabului ostirii, mars care figureaza si astazi în repertoriul curent al muzicilor noastre militare.

O prezenta activa au avut-o formatiile de fanfara si în perioada înfaptuirii unirii Principatelor Române din 1859, când “cu Hora Unirii îl primea muzica militara pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza”.

În 1864, în cadrul administratiei centrale a Ministerului de Razboi, ia fiinta o sectie speciala ce avea în subordine toate fanfarele militare, structura ce a stat la baza constituirii, mai târziu, a Inspectoratului Muzicilor Militare.

În 1867, în cadrul Ministerului de Razboi se instituie functia de “inspector general al muzicilor militare”, functie în care este numit seful de muzica clasa I, capitan Eduard Hübsch.

În perioada cât a fost inspector al muzicilor militare – între anii 1867-1894 – aceste formatii beneficiaza de multiple perfectionari în planul organizarii si functionarii:

  • aparitia regulamentelor speciale destinate formatiilor de fanfara;
  • asigurarea unui nou statut în cadrul ostirii.

În perioada de dupa razboiul de independenta, avându-se în vedere numarul relativ mic de muzici militare, prin Decizia ministeriala nr. 114 din 25 iulie 1880, s-a hotarât ca la fiecare regiment de dorobanti sa se constituie câte o muzica militara sub denumirea de “fanfara”.

Începând cu 26 mai 1895, la conducerea muzicilor militare, în functia de inspector este numit Iosif Ivanovici, autor al celebrului vals “Valurile Dunarii”.

El a înzestrat muzicile militare cu instrumente noi, repertoriu valoros si divers, sprijinind în acelasi timp, activitatea de pregatire a viitorilor instrumentisti militari.

Un alt corifeu al muzicii de fanfara – si nu numai – din aceasta perioada, este locotenent colonel Egizio Massini, de al carui nume se leaga alte importante realizari în ceea ce priveste organizarea muzicilor militare. Una dintre cele mai semnificative, o constituie, înfiintarea la 10 octombrie 1936 a “Scolii elevilor muzicanti militari” – institutie menita sa asigure pregatirea si formarea personalului muzicilor militare.

La timpul respectiv aceasta scoala a constituit prima forma de învatamânt muzical preuniversitar din tara noastra.

De-a lungul anilor, aceasta veritabila pepiniera în care s-au format instrumentisti si dirijori ai muzicilor militare, a beneficiat de aportul unor dascali renumiti ca: George Breazul, Mihail Jora, Martian Negrea s.a.

De asemenea, o întreaga pleiada de muzicieni români au urmat cursurile acestei scoli: regretatul compozitor Gheorghe Dumitrescu, dirijorul Iosif Conta, cornistul si dirijorul Paul Staicu, trompetistul Iancu Vaduva, compozitorul Temnistocle Popa, muzicologul Viorel Cosma s.a.

Revenind la activitatea desfasurata de Egizio Massini, trebuie mentionat faptul ca el este initiatorul înfiintarii în 1936 a Orchestrei Simfonice a Armatei.

Paralel cu perfectionarea organizatorica si în plan profesional a muzicilor existente la 15 iunie 1954 are loc un eveniment cu largi rezonante: ia fiinta o formatie etalon, unicat în armata si în tara – Muzica Reprezentativa a Armatei.

Rezultatele Muzicii Reprezentative a Armatei au fost si sunt amplu reflectate de aprecierile unanime pe care aceasta le-a dobândit din partea iubitorilor de muzica, a presei de specialitate din România si de peste hotare.

Dispuse pe un traiect temporal de peste o jumatate de secol, cele trei perioade nu fac decât sa desavârseasca procesul impus de predecesori. Orchestrele militare au ajuns la performante remarcabile, la posibilitati multiple de abordare, tinzându-se spre o integrare la nivelul marilor orchestre simfonice.

Unite prin vocatie si traditie, într-o veritabila scoala a daruirii si pasiunii creatoare, muzicile militare, anul acesta este unul jubiliar – 180 de ani de la înfiintare .

joi, 24 martie 2011

Iosiv Ivanovici


Iosif Ivanovici, (n.în 1845, Timișoara – d. 16/28 septembrie 1902,București) a fost un clarinetist, dirijor și compozitor român de muzici militare și muzică ușoară. Creația lui cuprinde în majoritatedansuri (vals, cadril, polcă) și marșuri. Cea mai cunoscută compoziție a sa este valsul „Valurile Dunării”. În copilărie, a primit în dar un flaut pe care a învățat să îl mânuiască de unul singur. Mai târziu, a intrat copil de trupă în fanfara Regimentului 6 Infanterie din Galați. Aici ia lecții de clarinet sub îndrumarea lui Alois Riedl. Se dovedește a fi unul dintre cei mai talentați interpreți din regimentul său și este încurajat să studieze muzica la Iași, unde se va afla sub îndrumarea pedagogului Emil Lehr. Ulterior, va fi numit dirijor al mai multor formații de muzică militară.

Ivanovici rămâne aproape întreaga viață în Galați, ajungând în gradul de ofițer. Interesul pe care îl manifestă pentru muzicile militare culminează cu numirea lui în funcția de inspector general al muzicilor militare din România, în anul 1900.

Cariera desfășurată de timpuriu în jurul ansamblurilor militare i-a sădit interesul pentru compoziție, genul abordat pendulând între muzica ușoară (dansurile) și scriitura în caracter marțial (piese pentru fanfară, marșuri). Este integrat generației de compozitori devals vienez, al cărei exponent de prim rang este Johann Strauss-fiul; de altfel, discografia sa îl surprinde în această ipostază cel mai adesea, numele său fiind regăsit pe compilații de gen mai curând decât pe discuri proprii (una dintre puținele astfel de apariții a fost realizată de către Orchestra Filarmonică „Banatul” sub conducerea lui Ion Iancu, editată de către Electrecord și Discovery Records[1]

Ivanovici se stabilește în 1901 la București și moare aici un an mai târziu.

A compus peste 350 de piese. Este însă cunoscut pe plan mondial prin valsul „Valurile Dunării”, piesă care s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a fost uneori atribuită altor compozitori, între care și Johann Strauss-fiul. A fost interpretată prima dată la Expoziția Universală de la Paris din 1889, în aranjamentul semnat de Emile Waldteufel, bucurându-se de un succes fulminant.

Între compozițiile lui Ivanovici se înscriu nenumărate mazurci, polci, cadriluri, serenade, romanțe, piese în stil popular (de pildă, „Sârba moților”, care a fost creată pentru a pune în lumină originea ardelenească a compozitorului). Piese de Ivanovici precum „Porumbeii albi” sau „Hora micilor dorobanți” fac parte din repertoriul fanfarelor militare și astăzi.

marți, 1 martie 2011

Istoricul Muzicii Militare Braila

Fără teama de a greşi, putem spune că muzica de fanfară a fost şi este una din principalele componente ale vietii culturale brăilene.

Prima referire la existenţa unei fanfare militare se face în 1728, când Domnul Moldovei Grigore Ghica s-a oprit la Brăila, de unde a plecat apoi la Galaţi, pe Dunăre, “....zicând din trâmbiţe şi naiuri...... Începând cu 1840, Brăila găzduieşte o fanfară în adevăratul sens al cuvântului, fanfara “garnizonului”, cum o numesc documentele vremii în august 1845 ori în iunie 1848. Pentru anul 1849 în „Amintirile Colonelului Locuşteanu” se vorbeşte de existenţa în urbea dunăreană a unei muzici a Polcului nr.3.

Muzica militară devine o permanenţă pentru viaţa militară brăilenă, începând cu 1861 vor concerta de-a lungul anilor în Gradina Mare, pentru distracţia publicului, muzicile Regimentului 1,3 şi 8 Infanterie, a Regimentului 38 Infanterie „Neagoe Basarab” şi a Regimentului 5 „Grăniceri”.

Dintre şefii de fanfară ce au activat la Brăila, făcând faimă muzicii militare, se impune a fi enumeraţi: Ioan Ungovegel, Anton Kratohvil, Iosif Ivanovici, Sergiu Paiul, Policart, Leopold Hans Khon, etc.

Marşurile, valsurile, mazurcile, polcile ori uverturile din opere celebre, interpretate în concete, generos şi gratuit oferite tuturor brăilenilor, au încântat auzul şi inimile a numeroase generaţii.

Actuala muzica a garnizoanei a venit în Brăila în anul 1958. La pupitrul său dirijoral s-au perindat de-a lungul anilor colonel Alexandru Turcu, colonel Gheorghe Andrei, locotent-colonel Ioan Ghiocel.