„Aelius Primus tubicem legionis şi Cassius buccinator”.
Şi între zidurile cetăţii Ibrailla, răsunau acorduri de fanfară. Erau fanfarele otomane numite tubulhanele. Următoarea informaţie o afăm din cartea ziaristului Nae A. Vasilescu intitulată „Schiţe istorice şi administrative din oraşul şi judeţul Brăila”, din care, la pagina 85, aflăm că în anul 1728, o fanfară l-a însoţit pe domnitorul Grigore Ghica în drumul său de la Brăila la Galaţi după ce fusese învestit ca domn al Moldovei la Constantinopol. Se referă desigur la o fanfară de tipul tubulhanelelor. O fanfară de tip european a apărut la Brăila o dată cu venirea primelor regimente. O astfel de fanfară a cântat în anul 1840, alături de cor şi lăutari, la sărbărorirea domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica.
O altă atestare documentară cu privire la prezenţa unei fanfare la Brăila se află în scrisoarea Vorniciei din Lăuntru din 27 august 1845, prin care se comunica Maghistratului modul cum urma să se desfăşoare „ ţerimonia căsătoriei M. S. Prea Înălţatului Domn cu Dumneaiei cucoana Mariţa, născută Văcăreasca: (...) «În ziua sosirii înaltei logodnice cu vaporul la Brăila, toată oştirea garnizonului cu isnaful şi muzica, toate dregătoriile politiceşti, orăşeneşti şi negustoreşti, se vor aşeza la cuviinciosul loc, lângă marginea Dunării»”.
Următoarea atestare documentară poartă data de 11 iunie 1848, când a avut loc la Brăila „ ţirimonia proclamării constituţiei”. Fanfara prezentă la eveniment, a aparţinut „Legiunii a X-a de Guardă Civică”.
În anul 1859, Comunitatea ellenă şi-a înfiinţat şi ea o fanfară cu numele de „Orfeu” condusă de Spanopol.
Până la cel de al doilea Război Mondial, Brăila a fost oraşul fanfarelor. Avea cinci fanfare: a Regimentului 38 Infanterie „Neagoe Basarab”, a Regimentului 5 Grăniceri, a Gardienilor Publici, a Primăriei şi a Comunităţii ellene. Şi în anii socialismului la Brăila erau trei fanfare: a Garnizoanei militare, a Uzinei „Wilhelm Pieck”, condusă de Vasile Filip şi a Şantierului Naval, condusă de Constantin Teodorescu.
După Decembrie ’89, „preocupările” pentru cultură şi, îndeosebi, pentru muzică, s-au soldat cu desfiinţarea celor două fanfare, a celor două orchestre simfonice ale Societăţii Filarmonice „Lyra”, a corului „Lyra”, şi a corurilor Şantierului Naval, al Uzinei „Progresul” şi al Invăţământului, ca să amintim doar pe cele mai importante.
Instituţia Publică de Spectacole „Lyra” a Consiliului Judeţean a declanşat o amplă acţiune de reconstrucţie a vieţii muzicale a Brăilei.
Dr. Nicu Teodorescu
În oastea lui Mircea cel Batrân, existau trompeti si tobosari.
În timpul lui Stefan cel Mare, trâmbitasii si buciumasii erau prezenti în clipele grele de lupta (Grigore Ureche).
Prezenta ostenilor muzicanti o aflam si în oastea lui Mihai Viteazul, la a carui intrare triumfala în Alba Iulia era prezenta si “… o banda de muzica ce se compune din opt trâmbite care, cu multa armonie, modulau tonurile lor de tot atâtea tobe de otel, de un bun numar de flaute si fluiere”.
Se impune a fi amintita, contributia vestitului boier Dinicu Golescu, cel care pe propria cheltuiala, a constituit o formatie instrumentala alcatuita din 12 instrumentisti. Ei au facut parte din oastea lui Tudor Vladimirescu, iar câtiva ani mai târziu au reprezentat nucleul primei muzici militare din Tara Româneasca.
În 1830 este înfiintata Armata Nationala permanenta, numita de contemporani “Straja Pamânteasca”.
Pasul hotarâtor în constituirea formatiilor de muzica militara s-a facut odata cu înfiintarea acestei “straje pamântesti” în Moldova si Valahia.
În primavara anului 1831 au aparut cele dintâi regulamente militare în care sunt consemnate prevederi privind prezenta si numarul ostasilor muzicanti care intrau în componenta celor trei regimente înfiintate în 1830 în Tara Româneasca.
Deci, începând cu anul 1831, în documentele de constituire si angajare a efectivelor armatei sunt prevazuti si “muzicantii”, fapt ce atesta atentia acordata de oficialitatile militare acestei categorii de ostasi.
În anii ce au urmat, muzicile militare au constituit o prezenta permanenta la sarbatori nationale, manifestari social-politice, culturale si nu în ultimul rând, în momentele fierbinti ale zbuciumatei noastre istorii.
În tumultul revolutiei de la 1848 din Tarile Române, fanfarele erau prezente în mijlocul poporului amplificând entuziasmul acestuia pentru realizarea idealurilor avansate ale vremii.
Anul 1848 ne-a lasat si un document de o deosebita importanta pentru istoria muzicilor noastre militare si începuturile creatiei românesti de fanfara. Este vorba de prima partitura generala de fanfara descoperita pâna în prezent: marsul “În numele guvernului” compus de ofiterul Pascu Purcarea din muzica Stabului ostirii, mars care figureaza si astazi în repertoriul curent al muzicilor noastre militare.
O prezenta activa au avut-o formatiile de fanfara si în perioada înfaptuirii unirii Principatelor Române din 1859, când “cu Hora Unirii îl primea muzica militara pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza”.
În 1864, în cadrul administratiei centrale a Ministerului de Razboi, ia fiinta o sectie speciala ce avea în subordine toate fanfarele militare, structura ce a stat la baza constituirii, mai târziu, a Inspectoratului Muzicilor Militare.
În 1867, în cadrul Ministerului de Razboi se instituie functia de “inspector general al muzicilor militare”, functie în care este numit seful de muzica clasa I, capitan Eduard Hübsch.
În perioada cât a fost inspector al muzicilor militare – între anii 1867-1894 – aceste formatii beneficiaza de multiple perfectionari în planul organizarii si functionarii:
În perioada de dupa razboiul de independenta, avându-se în vedere numarul relativ mic de muzici militare, prin Decizia ministeriala nr. 114 din 25 iulie 1880, s-a hotarât ca la fiecare regiment de dorobanti sa se constituie câte o muzica militara sub denumirea de “fanfara”.
Începând cu 26 mai 1895, la conducerea muzicilor militare, în functia de inspector este numit Iosif Ivanovici, autor al celebrului vals “Valurile Dunarii”.
El a înzestrat muzicile militare cu instrumente noi, repertoriu valoros si divers, sprijinind în acelasi timp, activitatea de pregatire a viitorilor instrumentisti militari.
Un alt corifeu al muzicii de fanfara – si nu numai – din aceasta perioada, este locotenent colonel Egizio Massini, de al carui nume se leaga alte importante realizari în ceea ce priveste organizarea muzicilor militare. Una dintre cele mai semnificative, o constituie, înfiintarea la 10 octombrie 1936 a “Scolii elevilor muzicanti militari” – institutie menita sa asigure pregatirea si formarea personalului muzicilor militare.
La timpul respectiv aceasta scoala a constituit prima forma de învatamânt muzical preuniversitar din tara noastra.
De-a lungul anilor, aceasta veritabila pepiniera în care s-au format instrumentisti si dirijori ai muzicilor militare, a beneficiat de aportul unor dascali renumiti ca: George Breazul, Mihail Jora, Martian Negrea s.a.
De asemenea, o întreaga pleiada de muzicieni români au urmat cursurile acestei scoli: regretatul compozitor Gheorghe Dumitrescu, dirijorul Iosif Conta, cornistul si dirijorul Paul Staicu, trompetistul Iancu Vaduva, compozitorul Temnistocle Popa, muzicologul Viorel Cosma s.a.
Revenind la activitatea desfasurata de Egizio Massini, trebuie mentionat faptul ca el este initiatorul înfiintarii în 1936 a Orchestrei Simfonice a Armatei.
Paralel cu perfectionarea organizatorica si în plan profesional a muzicilor existente la 15 iunie 1954 are loc un eveniment cu largi rezonante: ia fiinta o formatie etalon, unicat în armata si în tara – Muzica Reprezentativa a Armatei.
Rezultatele Muzicii Reprezentative a Armatei au fost si sunt amplu reflectate de aprecierile unanime pe care aceasta le-a dobândit din partea iubitorilor de muzica, a presei de specialitate din România si de peste hotare.
Dispuse pe un traiect temporal de peste o jumatate de secol, cele trei perioade nu fac decât sa desavârseasca procesul impus de predecesori. Orchestrele militare au ajuns la performante remarcabile, la posibilitati multiple de abordare, tinzându-se spre o integrare la nivelul marilor orchestre simfonice.
Unite prin vocatie si traditie, într-o veritabila scoala a daruirii si pasiunii creatoare, muzicile militare, anul acesta este unul jubiliar – 180 de ani de la înfiintare .
Iosif Ivanovici, (n.în 1845, Timișoara – d. 16/28 septembrie 1902,București) a fost un clarinetist, dirijor și compozitor român de muzici militare și muzică ușoară. Creația lui cuprinde în majoritatedansuri (vals, cadril, polcă) și marșuri. Cea mai cunoscută compoziție a sa este valsul „Valurile Dunării”.
Ivanovici rămâne aproape întreaga viață în Galați, ajungând în gradul de ofițer. Interesul pe care îl manifestă pentru muzicile militare culminează cu numirea lui în funcția de inspector general al muzicilor militare din România, în anul 1900.
Cariera desfășurată de timpuriu în jurul ansamblurilor militare i-a sădit interesul pentru compoziție, genul abordat pendulând între muzica ușoară (dansurile) și scriitura în caracter marțial (piese pentru fanfară, marșuri). Este integrat generației de compozitori devals vienez, al cărei exponent de prim rang este Johann Strauss-fiul; de altfel, discografia sa îl surprinde în această ipostază cel mai adesea, numele său fiind regăsit pe compilații de gen mai curând decât pe discuri proprii (una dintre puținele astfel de apariții a fost realizată de către Orchestra Filarmonică „Banatul” sub conducerea lui Ion Iancu, editată de către Electrecord și Discovery Records[1]
Ivanovici se stabilește în 1901 la București și moare aici un an mai târziu.
A compus peste 350 de piese. Este însă cunoscut pe plan mondial prin valsul „Valurile Dunării”, piesă care s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a fost uneori atribuită altor compozitori, între care și Johann Strauss-fiul. A fost interpretată prima dată la Expoziția Universală de la Paris din 1889, în aranjamentul semnat de Emile Waldteufel, bucurându-se de un succes fulminant.
Între compozițiile lui Ivanovici se înscriu nenumărate mazurci, polci, cadriluri, serenade, romanțe, piese în stil popular (de pildă, „Sârba moților”, care a fost creată pentru a pune în lumină originea ardelenească a compozitorului). Piese de Ivanovici precum „Porumbeii albi” sau „Hora micilor dorobanți” fac parte din repertoriul fanfarelor militare și astăzi.
Fără teama de a greşi, putem spune că muzica de fanfară a fost şi este una din principalele componente ale vietii culturale brăilene. Prima referire la existenţa unei fanfare militare se face în 1728, când Domnul Moldovei Grigore Ghica s-a oprit la Brăila, de unde a plecat apoi la Galaţi, pe Dunăre, “....zicând din trâmbiţe şi naiuri.....”. Începând cu 1840, Brăila găzduieşte o fanfară în adevăratul sens al cuvântului, fanfara “garnizonului”, cum o numesc documentele vremii în august 1845 ori în iunie 1848. Pentru anul 1849 în „Amintirile Colonelului Locuşteanu” se vorbeşte de existenţa în urbea dunăreană a unei muzici a Polcului nr.3.
Muzica militară devine o permanenţă pentru viaţa militară brăilenă, începând cu 1861 vor concerta de-a lungul anilor în Gradina Mare, pentru distracţia publicului, muzicile Regimentului 1,3 şi 8 Infanterie, a Regimentului 38 Infanterie „Neagoe Basarab” şi a Regimentului 5 „Grăniceri”.
Dintre şefii de fanfară ce au activat la Brăila, făcând faimă muzicii militare, se impune a fi enumeraţi: Ioan Ungovegel, Anton Kratohvil, Iosif Ivanovici, Sergiu Paiul, Policart, Leopold Hans Khon, etc.
Marşurile, valsurile, mazurcile, polcile ori uverturile din opere celebre, interpretate în concete, generos şi gratuit oferite tuturor brăilenilor, au încântat auzul şi inimile a numeroase generaţii.
Actuala muzica a garnizoanei a venit în Brăila în anul 1958. La pupitrul său dirijoral s-au perindat de-a lungul anilor colonel Alexandru Turcu, colonel Gheorghe Andrei, locotent-colonel Ioan Ghiocel.
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL AL MUZICILOR MILITARE
ROMÂNIA - Brăila (1996 – 2010)
DOCUMENTAR
Muzicologul Teodor T.Burada într-un studiu dedicat muzicii ostăşeşti afirma că „muzicile militare sunt podoaba oştirii”.
Afirmaţia, cu tot romantismul ei nu este deloc exagerată şi nici lipsită de conţinut. Din cele mai vechi timpuri muzica l-a însoţit pe oştean, îndeplinind o dublă funcţie: aceea de semnalizare prin care se transmiteau ordinele şi se realiza actul de conducere şi cea estetico-educativă de formare a caracterului luptătorilor, de îmbărbătare în luptă şi de destindere în momentele de repaos.
Inspirat din cele două deziderate, ia fiinţă la Brăila în anul 1996, Festivalul Muzicilor Militare din Armata a 2-a, având ca protagonist pe dl.gl.dr. Eugen Bădălan, promotorul artei şi culturii brăilene. În perioada cât a fost comandant al garnizoanei Brăila s-a implicat în viaţa culturală şi în special cea muzicală, fiind unul dintre principalii organizatori ai concertelor de Crăciun şi Paşti, două activităţi culturale de referinţă la nivelul urbei noastre.
La primele două ediţii (1996, 1997) ale Festivalului, au participat muzici militare din Armata a 2-a, având ca invitaţi de onoare Corul şi soliştii Ansamblului Artistic al Armatei şi Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării .
Începând cu ediţia a III-a(1998) , Festivalul capătă o dimensiune naţională cu participare internaţională, Muzica Militară a Institutului Trupelor de Uscat din Odessa – Ucraina, concertează alături de formaţiile din România.
Brăila este oraşul Dunării, oraşul muzicii, denumit şi „Mica Vienă”, oraşul unde se desfăşoară mai multe concursuri şi festivaluri internaţionale, dintre care amintim: Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée” ce alternează cu Festivalul Internaţional al Muzicilor Militare, Festivalul-concurs Internaţional de Muzică Uşoară „George Grigoriu”, etc.
Din anul 2000 şi până în prezent, Festivalul se impune pe plan naţional şi internaţional, desfăşurându-se o dată la doi ani, ajungând în prezent la a IX-a ediţie. Trebuie subliniat faptul că este singurul festival internaţional de gen organizat în România, având doi susţinători de bază – Garnizoana şi Primăria Municipiului Brăila.
Pe parcursul ediţiilor ce s-au derulat în perioada 1996 – 2010, la Festival au participat formaţii (muzici militare) de referinţă în domeniu din : Germania, Austria, Ungaria, SUA, Ucraina, Turcia, Bulgaria, Moldova, Scoţia, iar din România: Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării, Corul, baletul şi soliştii Ansamblului Artistic al Armatei, Muzica Regimentului 30 Gardă şi Protocol „Mihai Viteazul”, Muzica Militară a Forţelor Navale – Constanţa, Muzica Militară a Forţelor Aeriene – Braşov, Muzica Militară a Ministerului de Interne – Bucureşti, Muzici Militare ale garnizoanelor Brăila, Buzău, Focşani, Sibiu, Craiova, Cluj – Napoca, Iaşi, Mircurea Ciuc, etc.
DRILL TEAM-ul , executat de o subunitate din Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”, reprezintă o îmbinare între impetuozitate şi artistic.
Militarii sunt dotaţi cu carabine SKS, acest tip de armament, aflat numai în dotarea regimentului, este utilizat de gărzile de onoare din întreaga lume la ceremoniile militare.
Exerciţiul are menirea de a demonstra capacitatea de concentrare, coordonarea mişcărilor, rezistenţa psihică şi fizică a militarilor, toate acestea într-o manieră spectaculoasă.
În anul 1997 a avut loc prima prezentare în străinătate a acestui exerciţiu, la sediul SHAPE (Statul Major General al Forţelor Aliate din Europa) din Belgia, iar în semn de apreciere, militarilor români li s-a înmânat o diplomă pentru „profesionalism şi aptitudini excepţionale”.
De atunci şi până în acest moment, cu prilejul manifestărilor dedicate unor sărbători naţionale şi militare, generaţii de militari ai unităţii de gardă au încântat publicul din ţară, dar şi pe cel din străinătate. Virtuozitatea lor şi frumuseţea exerciţiului au inspirat colegii din alte structuri ale armatei să încerce să urmeze exemplul militarilor din Regimentul de Gardă.
În spatele acestor mişcări, spectaculoase şi perfect coordonate, se află multe ore de antrenament şi eforturi susţinute, însă rezultatul este impresionant şi elegant, iar publicul este de fiecare dată „cucerit”.
Actul de constituire al Ansamblului Artistic al Armatei, la reprezentat un mare spectacol sustinut pe scena Ateneului Roman in data de 9 mai 1947, ora 20.00, o seara memorabila, un spectacol impresionant, organizat nu intamplator, dar cu ocazia Zilei Independentei de Stat a Romaniei si Ziua Victoriei Europene in al doilea razboi mondial. Primul spectacol al Ansamblului a fost onorat pe atunci de prezenta primului ministru al Guvernului Romaniei.
In primii 20 de ani de activitate, admirabilul colectiv artistic a sustinut peste 3000 de spectacole in tara si peste hotare, a inclus in repertoriul muzical peste 600 de piese si peste 16 dansuri in repertoriul coregrafic.
Ansamblul Artistic al Armatei a sustinut peste 20 de mii de activitati in unitati si la cercurile militare in poligoane si tabere de instructie, scoli si licee militare, pe scenele teatrelor muzicale, la festivaluri de gen din tara si strainatate.
Peste hotare in perioada existentei sale, Ansamblul Artistic al Armatei s-a afirmat ca o formatie reprezentativa sustinand spectacole elogios apreciate in strainatate atat de spectatori cat si de presa de specialitate, prezentandu-se ca un veritabil ambasador al artei interpretative romanesti.
Asadar, in ultimile trei decenii si jumatate activitatea Ansamblului Artistic al Armatei, s-a amplificat devenind o institutie profesionista de prim rang, care ocupa un loc distinct in viata spiritual si culturala a tarii prin valoarea sa artistica si prin diversitatea repertoriului abordat.
Indreptandu-ne atentia spre Corpul de Balet al Ansambului Artistic al Armatei din care putem enumera solistii sai reprezentativi: Ioana Burac, Mirela Raicu, Valeriu Erzian si Mihai Sarbu, au alcatuit si alcatuiesc in coregrafia Maestrului de Balet Ionel Burac un colectiv artistic cu o paleta complexa de manifestari artistice, ceea ce constituie insasi obiectivul principal al existentei sale.
Ansamblul Artistic al Armatei a intreprins turnee artistice in Rusia, China, fosta Iugoslavie, Spania, Germania, Ungaria, Franta, Anglia, Coreea, Mongolia, Polonia, fosta Cehoslovacie, Coasta de Fildes etc.
Ansamblul Artistic al Armatei a sustinut spectacole pentru militarii romani din teatrele de operatie din Avganistan, Bosnia si Hertegovina.
În arcul de timp al existenţei ei, muzica militară şi-a contopit raţiunea de a fi şi de a-şi împlini menirea cu tumultul istoriei eroice a poporului român. Ea s-a constituit într-un mesager credincios al cântecului izvorât din crezul suveran al iubirii şi slujirii de patrie. Cântul sortit să înaripeze sufletul şi fapta atâtor generaţii întru ocrotirea şi izbânda bunurilor celor mai de preţ ale tuturor românilor: vatra, libertatea, dreptatea, demnitatea, fiinţa naţională.
Muzica Reprezentativă a Forţelor Terestre Iaşi- România este o componentă a vieţii muzicale româneşti, cu iniţiative şi realizări profesionale care au depăşit sfera militară, înscriindu-se în circuitul artei noastre naţionale. Prima menţionare a muzicii militare în Iaşi, capitala culturală a României, a apărut în primul ziar românesc, în anul 1830, când prin condeiul înflăcăratului cărturar Gheorghe Asachi, ziarul Albina Românească însera ştirea înfiinţării primei muzici militare cu instrumente moderne de alamă şi saluta gestul patriotic al ,,tuturor celor ce înfăptuiesc spre fericirea, luminarea, cultivarea şi evghenirea naţiei române pentru ajutorul acordat punerii bazelor primei muzici trebuitoare la corposul miliţiei pamânteşti".
Punerea bazelor, în urma cu 180 de ani, a primelor formaţii de muzică militară românească constituie un moment important în istoria muzicii româneşti ce marchează începutul unei epoci de avânt cultural autohton. În cele 18 decenii de existenţă, pe lângă îndatoririle cu caracter militar (defilări, parăzi, etc.), fanfarele militare au cultivat şi propagat în rândul maselor valorile muzicii romaneşti şi universale, constituind o adevărată şcoală de educaţie muzicală a poporului.
Muzica Reprezentativă a Forţelor Terestre Iaşi- România a participat la diferite festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale. Astfel cetăţenii oraşelor Bistriţa, Brăila, Bucureşti, Iaşi, din România şi cei din Cracovia, Polonia, Modena Italia, au fost încântaţi de virtuozii muzicii militare.
Despre pregătirea profesională a membrilor fanfarei putem aminti că toţi sunt absolvenţi ai Şcolii Militare de Muzică, iar jumătate dintre componenţi sunt absolvenţi ai Universităţii de Arte George Enescu Iaşi, secţia instrumentală. Muzica Reprezentativă a Forţelor Terestre Iaşi- România colaborează frecvent cu trupa de dansatori profesionişti THE SKY a Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi. Împreună au participat la turnee, unde spectacolele plină de lumini, muzică şi dans au bucurat mii de oameni, fiind răsplătiţi cu ropote de aplauze. De asemenea, există o colaborare foarte bună cu Filarmonica şi Opera din Iaşi, în cadrul unor spectacole şi festivaluri.
Militarii ieşeni sunt încântaţi de acordurile fanfarei la Cercul Militar Iaşi. În ceasurile de promenadă, fanfara militară din neuitatele chioşcuri ale parcurilor oraşelor, interpretează lucrări - încă necunoscute maselor - din repertoriul clasic şi romantic al muzicii universale, cât şi lucrările compozitorilor români.
Dirijorul formaţiei, plutonierul adjutant VIOREL CIBOTARIU, este este conducătorul formaţiei de doi ani de zile şi de 20 de ani este membru al acestei fanfare. De pe această funcţie a condus Muzica Reprezentativă a Forţelor Terestre Iaşi la trei festivaluri naţionale.
Readucând în atenţia publică genul muzicii de fanfară, Muzica Reprezentativă a Forţelor Terestre Iaşi constituie o afirmaţie sinceră nu numai a popularităţii de care se bucură şi azi arta unei formaţii ce odinioară reprezenta singurul instrument de educaţie estetică şi de dezvoltare a gustului artistic dintr-un orăşel sau târguşor de provincie, ci, mai ales, reliefează valenţele noi şi misiunea cu totul deosebită a acestei formaţii muzicale în cadrul vieţii culturale a zilelor noastre.
http://www.youtube.com/watch?v=P9PlQAeZPPU
Structura numită astăzi „MUZICA MILITARĂ A GARNIZOANEI CLUJ-NAPOCA” îşi are rădăcinile în istoria primei părţi a secolului XX. Ea a fost înfiinţată în anul 1923, în cadrul Regimentului 83 Infanterie din cadrul Corpului 6 Armată şi a avut sediul în oraşul Cluj. În jurul unui nucleu de profesionişti, au fost reuniţi soldaţi instrumentişti, totalizând un efectiv de 50 de muzicanţi de cea mai înaltă calitate.
În perioada interbelică, această structură de specialitate a desfăşurat activităţile sale specifice cu mare succes, perfecţionându-şi permanent prestaţia şi repertoriul.
Totodată ea a fost foarte vizibilă şi s-a remarcat în stagiuni concertistice estivale, organizate în unele staţiuni balneo-climaterice îndeosebi în Sovata şi Sângeorz-Băi. Aşa cum era specific în acele vremuri, fanfara clujeană mai putea fi admirată frecvent la chioşcurile din parcuri interpretând muzică de promenadă, în zilele de sărbătoare.
În anii 1940-1945, localitatea de dislocare a fanfarei a fost mutată la Turda, dar acest fapt nu i-a afectat nici performanţele, nici structura activităţilor şi nici prestigiul.
A revenit în garnizoana Cluj-Napoca, în vara anului 1945 şi a funcţionat în cadrul Comandamentului Armatei a III-a, devenită ulterior Armata a 4-a Transilvania, Corpul 4 Armată Teritorial, respectiv, Divizia 4 Infanterie „Gemina”.
În toată această perioadă de timp, au intervenit mici modificări în compunerea şi structura fanfarei, dar obiectivele au rămas aceleaşi, iar formele de manifestare s-au adaptat mereu la evoluţia armatei române. Ea a participat la toate manifestările publice muzicale, cuprinzând o paletă largă de genuri muzicale, de la muzică simfonică la cea de jazz sau corul de cameră.
Aşa cum este şi firesc, cea mai mare parte a activităţilor vizau susţinerea activităţilor cu caracter militar, cele mai semnificative fiind: învăţarea de către militari a cântecelor ostăşeşti şi însoţirea subunităţilor către câmpul de instrucţie, depunerea jurământului militar, aniversarea zilelor unităţilor şi a armelor, înmânarea drapelelor de luptă, onoruri militare pentru personalităţile oficiale, concerte cu prilejul sărbătorilor naţionale, parade militare, concerte de Crăciun şi Anul Nou.
Muzica militară din Cluj-Napoca, a fost prezentă la numeroase festivaluri, concerte şi concursuri organizate la nivel naţional sau internaţional. Fără a face o inventariere a acestora, pot fi menţionate cu titlu de exemplu, câteva manifestări de acest fel, care au rămas în memoria colectivă.
Aşa bunăoară merită să fie menţionată participarea la toate ediţiile „Festivalului Militar al Muzicii de Cameră”, unde reprezentanţii muzicii clujene au fost răsplătiţi cu importante distincţii şi premii. S-au remarcat aici mai mulţi subofiţeri instrumentişti, între care: Marian Micu, Marius Beteag, Ioan Câmpean, Dragoş Bunu, Daniel Mocanu, Sorin Tanţa, Sorin Oşorhean, Horaţiu Ardelean, Paul Morar, un cvartet de trompetişti, un duet de clarinete şi un cvintet de alămuri. Poate fi amintită în acest context şi participarea la cea de-a 4-a ediţie a „Festivalului Internaţional al Muzicilor Militare – Brăila 2000”, pentru care comandantul Armatei a 4-a a primit felicitări din partea Inspectorului Muzicilor Militare – Constantin Coman – şi din partea comandantului Corpului 8 Armată (Brăila), general de brigadă Nicu Apostu.
La fel de prestigioasă este prestaţia Muzicii Militare din Cluj – Napoca la unele manifestări cu caracter internaţional. Este remarcabilă medalia de bronz obţinută la ediţia a VI – a a Festivalului Internaţional al Muzicilor Militare „Kromeriz – 98” (Cehia), în compania unor prestigioase formaţii similare din Franţa, Slovenia, Slovacia, Germania, Polonia, Turcia, Ucraina, S.U.A. şi din ţara gazdă. Succese similare s-au obţinut apoi la Festivalul Muzicilor Militare din Budapesta (Ungaria), pentru care s-au primit mulţumiri şi felicitări din partea comandantului Comandamentului de Arme Întrunite al Armatei Ungare, generalul locotenent Laszlo Tombol.
În toate manifestările şi activităţile la care au participat, membrii fanfarei din Cluj au demonstrat talent şi profesionalism, conştiinciozitate şi caracter ales. Ei interpretează cu o extraordinară uşurinţă şi virtuozitate, atât muzică de fanfară cât şi de film, de divertisment, de estradă sau muzică populară.
Au rămas în memoria colegilor şi a spectatorilor nume precum: Cornel Arion, Bella Nagy, Vasile Sfura, Tiberiu Csoma, Constantin Rădăcină, Ioan Câmpeanu, Ilie Costea, Traian Fodorean, Sorin Păunescu, Dorin Micu, Sandu Feurdean, Ioan Chifor sau Dumitru Boandă – toţi instrumentişti de marcă, despre care se vorbeşte cu respect şi recunoştinţă.
Astăzi fanfara garnizoanei din Cluj-Napoca este încadrată cu 32 de instrumentişti de excepţie. În afară de instrumentul postului, ei au studiat şi stăpânesc încă 2-3 instrumente. Mulţi sunt absolvenţi de Conservator ori au terminat o altă facultate. Ei au înţeles bine că muzica înseamnă pe lângă talent, multă muncă, multe ore de studiu instrumental individual şi de repetiţii, presupune pasiune, perseverenţă, o continuă căutare şi perfecţionare.
Dirijorul formaţiei, maiorul Mircea Curteanu, conduce un colectiv minunat, cu un admirabil spirit de echipă. El continuă munca rodnică şi tradiţiile frumoase acumulate de predecesori care au fost, la rândul lor, lideri de mare succes ai muzicanţilor militari. Îi menţionăm în acest sens, pe domnii colonei, acum în rezervă, Gheorghe Vulpe, Dumitru Vasile, Paul Miereanu şi Pompiliu Ţichindelean, foarte apreciaţi în interiorul armatei şi la nivelul instituţiilor de cultură clujene.
Tuturor deopotrivă – şefi, subşefi, sau simpli instrumentişti – li se cuvin mulţumiri şi felicitări. O părticică din sufletul lor nobil va rămâne pentru totdeauna aici, în activitatea şi în spiritul Muzicii Militare din Cluj-Napoca.
Va rămâne şi în aceste însemnări, în aceste cuvinte – cu toate că muzica nu are nevoie de vorbe.
Muzica se simte.
Muzica nu se explică.
Muzica se trăieşte!
http://www.youtube.com/watch?v=_smIXoA1V8c
