Actul de constituire al Ansamblului Artistic al Armatei, la reprezentat un mare spectacol sustinut pe scena Ateneului Roman in data de 9 mai 1947, ora 20.00, o seara memorabila, un spectacol impresionant, organizat nu intamplator, dar cu ocazia Zilei Independentei de Stat a Romaniei si Ziua Victoriei Europene in al doilea razboi mondial. Primul spectacol al Ansamblului a fost onorat pe atunci de prezenta primului ministru al Guvernului Romaniei.
In primii 20 de ani de activitate, admirabilul colectiv artistic a sustinut peste 3000 de spectacole in tara si peste hotare, a inclus in repertoriul muzical peste 600 de piese si peste 16 dansuri in repertoriul coregrafic.
Ansamblul Artistic al Armatei a sustinut peste 20 de mii de activitati in unitati si la cercurile militare in poligoane si tabere de instructie, scoli si licee militare, pe scenele teatrelor muzicale, la festivaluri de gen din tara si strainatate.
Peste hotare in perioada existentei sale, Ansamblul Artistic al Armatei s-a afirmat ca o formatie reprezentativa sustinand spectacole elogios apreciate in strainatate atat de spectatori cat si de presa de specialitate, prezentandu-se ca un veritabil ambasador al artei interpretative romanesti.
Asadar, in ultimile trei decenii si jumatate activitatea Ansamblului Artistic al Armatei, s-a amplificat devenind o institutie profesionista de prim rang, care ocupa un loc distinct in viata spiritual si culturala a tarii prin valoarea sa artistica si prin diversitatea repertoriului abordat.
Indreptandu-ne atentia spre Corpul de Balet al Ansambului Artistic al Armatei din care putem enumera solistii sai reprezentativi: Ioana Burac, Mirela Raicu, Valeriu Erzian si Mihai Sarbu, au alcatuit si alcatuiesc in coregrafia Maestrului de Balet Ionel Burac un colectiv artistic cu o paleta complexa de manifestari artistice, ceea ce constituie insasi obiectivul principal al existentei sale.
Ansamblul Artistic al Armatei a intreprins turnee artistice in Rusia, China, fosta Iugoslavie, Spania, Germania, Ungaria, Franta, Anglia, Coreea, Mongolia, Polonia, fosta Cehoslovacie, Coasta de Fildes etc.
Ansamblul Artistic al Armatei a sustinut spectacole pentru militarii romani din teatrele de operatie din Avganistan, Bosnia si Hertegovina.
Textul despre Ansamblul Artistic al Armatei a fost citat selectiv in emisiunea de folclor si etnografie "Lada de zestre" din 31.01.2013 la Radio Romania Antena Satelor, in editia speciala dedicata acestui colectiv artistic.S-a realizat si un interviu cu dl. Stelian Ungureanu, violonist, dirijor, directorul artistic al Ansamblului.
RăspundețiȘtergereVa multumim pentru ajutor.