duminică, 27 mai 2012

Programul Spectacolului muzical coregrafic din 31.05.2012


miercuri, 23 mai 2012

10 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA BRIGĂZII 10 GENIU „DUNĂREA DE JOS”


Brigada 10 Geniu, înfiinţată la 1 iunie 2002 în baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 45/2002, este marea unitate specializată care realizează sprijinul genistic pentru forţele luptătoare şi participă în acelaşi timp la executarea unei game vaste de misiuni în situaţii de urgenţe civile.
Aplicaţiile organizate de eşaloanele superioare, „BICAZ 2002, 2003, 2004 şi 2011” „SIRIU 2002” „DEMEX 2005”, „ROMEX 2006” ,,ROUEX 2009” şi „DACIA 2010” au fost tot atâtea prilejuri de a proba calitatea personalului şi viabilitatea soluţiilor adoptate, demonstrate prin calificativele foarte bune cu care au fost apreciate structurile participante.
Primul examen naţional susţinut de geniştii brigăzii, s-a derulat în luna septembrie 2003 în raionul localităţii Gropeni cu prilejul reunirii  grupului de lucru „NATO-LG 9”, în cadrul căruia a fost prezentat exerciţiul demonstrativ “Sprijinul genistic pe câmpul de luptă”, la finalul căruia, oficialii militari din 24 de ţări membre NATO şi partenere au apreciat faptul că sprijinul genistic pentru o mare unitate mecanizată s-a realizat conform procedurilor specifice Alianţei Nord Atlantice.
Structurile Brigăzii 10 Geniu s-au remarcat prin operativitate şi profesionalism pe timpul participării la îndeplinirea misiunilor asumate de România în teatrele de operaţii din Bosnia-Herţegovina, Irak şi Afganistan, calităţi pentru care geniştii au fost recompensaţi cu decoraţii, ordine şi medalii româneşti şi străine.
Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” este angrenată în implementarea acordurilor internaţionale şi iniţiativelor regionale cu specific de geniu şi participă în mod constant la exerciţiile multinaţionale desfăşurate cu state membre NATO sau state partenere, asigurând expertiză de specialitate, tehnică şi efective. În anul 2011 brigada a condus Exerciţiul Multinaţional „TISA 2011”, desfăşurat la Rîmnicu Vîlcea în parteneriat cu Serbia şi Ungaria şi exerciţiul „IEL MILU 2011” cu Unitatea Multinaţională Logistică Integrată cu specific de Geniu pentru Infrastructură de Logistică, din Croaţia, alături de Bulgaria, Croaţia şi Georgia.
Brigada 10 Geniu a coordonat acţiunile unităţilor subordonate în zona de responsabilitate la pace şi cele ale unităţilor militare din garnizoana Brăila, în situaţii de urgenţă civilă, în sprijinul autorităţilor publice locale şi al populaţiei civile, pentru lichidarea urmărilor fenomenelor meteo extreme din localitatea Făcăeni în 2002, pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din jud. Brăila, Buzău, Bacău, Vrancea, Galaţi, Ialomiţa, Neamţ şi Suceava în anii 2005, 2006 şi 2010. În februarie 2012 Brigada 10 Geniu a fost din nou în prima linie acţionând de această dată pentru salvarea persoanelor surprinse de viscol pe drumurile publice şi în gospodăriile din localităţile afectate din judeţul Brăila, acţiuni apreciate de autorităţi, mass-media şi de cei care au primit nemijlocit sprijinul nostru, populaţia civilă.
           Nivelul superior de instruire a personalului, calitatea lucrărilor şi operativitatea cu care au fost executate misiunile ordonate sunt doar o parte din remarcile constante ale oficialilor militari şi politici, români şi din cadrul Coaliţiei Aliate, exprimate la adresa militarilor genişti, aprecieri care ne fac cinste şi confirmă aportul militarilor Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” la crearea şi menţinerea unei imagini pozitive a Armatei României, atât în ţară cât şi în străinătate.